Motto: …totdeauna este loc de mai rău!
Încotro, Omule? Quo Vadis Domine? (n.r. sau în traducere mot a mot „Unde mergi, stăpâne?”) – Henryk Sienkievicz, în romanul omonim vorbeşte despre prigonirea creştinilor (printre care şi apostolii Petru şi Pavel – ucenici ai lui Iisus) de către crudul imperator Nero, pe fondul savuroasei poveşti de dragoste dintre frumoasa Ligia şi patricianul Marcus Vincinius… Sfântul Petru îl întâlneşte pe un drum, mergând, după 30 de ani de la moarte, pe Iisus… Îi pune întrebarea Quo Vadis Domine? I se răspunde că merge pentru a fi răstignit din nou! Sfântul Petru înţelege mesajul şi alege să se întoarcă la Roma, unde moare ca un martir în misiunea sa de apostolat, ca victimă a urii viscerale pentru creştini a împăratului Nero…
Simbolistica lui Sienkiewicz cu referire la o a doua şansă dată omului de către Fiul lui Dumnezeu, prin exemplul propriu de a se jertfi încă o dată este, se pare, înţeleasă tot numai de ucenicii săi…. Vulgul rămâne insensibil, cu acţiuni pe măsura: vulgare, reprobabile…
Astăzi :
Aproape că am uitat pandemia! Prima pagină este ţinută de acest fenomen al momentului, George Floyd – iacă-tă că i-am reţinut şi numele fără sa-mi fi propus!
Mă întreb şi eu : nu cumva se doreşte o reiterare a celor petrecute la începutul secolului trecut (1920)? Şi mă refer aici desigur, la saga numită ” Sacco şi Vanzetti” anarhiştii politici de origine italiană: Nicola Saco şi Bartolomeo Vanzetti, emigraţi în America sfârşitului de secol XIX, arestaţi, judecaţi parodic, se pare, şi mai apoi executaţi prin electrocutare pe scaunul electric de reprezentanţii justiţiei statului Massachussets… În anii ’70 opinia publică a rememorat cele petrecute în urmă cu o jumătate de secol, le-a reanalizat şi a conchis: Sacco & Vanzetti, nevinovaţi! A avut loc un întreg circ generalizat, cu o participare foarte largă, în special a tinerilor de orientare flower-power, li s-a dedicat şi un cântec: balada lui S&V, compusă de Ennio Morricone şi interpretată frumos de toţi artiştii în vogă: Joan Baez, Bob Dylan, Eric Clapton, George Moustaki şi mulţi alţii…
Astăzi, un cetăţean afroamerican (politically correct!), delincvent notoriu dovedit, iscă un scandal planetar, prin moartea sa stupidă şi intempestivă, este înmormântat cu onoruri în sicriu de aur – nu ştiu de ce! …iar soţia sa părăsită de „erou” cu mulţi ani în urmă, este răsplătită cu donaţii consistente de ordinul a milioane de dolari… Până şi fiică-mea, la nici 14 ani împliniţi face apologia îndreptării răului provocat lui George Floyd…
Pe acesta din urmă, lumea îl preţuieşte acum urmând ca posteritatea să-l judece ”just“ peste decenii… Care judecată este dreaptă ? Cea prezentă, ”la cald” sau cea de peste o jumătate de veac? Nu ştiu să apreciez când vor apărea baladele dedicate personajului! …sau poate deja ele circulă sub formă de “şlagăre“, iar eu ca un ignorant nu le-am ascultat încă…
Alienarea speciei noastre umane este deja de domeniul evidenţei…
Cum or fi reuşit minţile alea diabolice de care se tot vorbeşte să creeze aşa mecanisme sofisticate (uneori mai complexe decât navetele spaţiale sau computerele care le deservesc) care să genereze asemenea efecte teribile?
Nu-mi plac defel societăţile organizate şi conduse dictatorial, dar nici cele în care poliţiile sunt structuri inutile şi total ineficiente… Se spune că lacătele nu sunt pentru hoţi, ci pentru ca oamenii cinstiţi să ştie că nu eşti acasă, că trebuie să revină mai târziu… în mod analog şi poliţiile nu sunt pentru infractori, ci pentru oamenii civilizaţi care trebuie uneori îndrumaţi corect… celor certaţi cu legea nu le pot sta în faţă nici lacătele, nici poliţiile… Le „descuie” uşor pe amândouă la nevoie… Aproape că nu există pentru ei! Reuşesc chiar să le folosească în folosul lor ca pe propriile unelte!
Închei aici acest pseudo-eseu, simplu : Dumnezeu să ne păzească de cele rele…
Sadman,
17 iunie 2020