Sari la conținut

Serge Lutens, un parfum perfect

Serge Lutens este, din punctul meu de vedere, parfumul perfect! Nobil, elegant, misterios, imprevizibil, azi le receptezi într-un fel, mâine sau săptămâna viitoare altfel. De fapt, parfumurile Serge Lutens evoluează în funcție de starea dumneavoastră, de vremea de afară, de garderobă și contextul în care palpitați…

Cu arome pe care nu le-ai mai întâlnit nicăieri, parfumurile Serge Lutens nu pot fi comparate, nu sunt mirosuri comerciale, nici tinerești, nici ca la… și nici în genul… sunt niște parfumuri din altă galaxie, care îți stimulează niște simțuri și trăiri cosmice, hipnotice…

Parfumurile Serge Lutens sunt create de artistul francez, fotograf și designer, Serge Lutens. Născut la Lille, Franța, în 1942, Serge Lutens a fost marcat de o copilărie petrecută departe de mama sa, abandon ce și-a lăsat amprenta definitiv asupra sa. În schimb, cariera sa a fost încununată apoi de succes având ocazia de a lucra alături de ultracunoscutul Christian Dior.

Dar haideți să parcurgem acum câteva dintre esențele Serge Lutens pentru a vă contura o părere cât mai clară asupra acestor capodopere fragrantice…

  • Serge Lutens – Ambre sultan este un parfum arămiu, cu o culoare de coniac prăfuit, un miros dulce-acrișor de coniac și portocale. Dacă ar fi să îl asociem cu un stil muzical, Ambre sultan este un mellow-smooth jazz, un mix între ultima tinerețe și prima parte a maturității maculine.
  • Serge Lutens – Five o’clock au gingembre, după cum îi spune și numele, miroase a a ceaiul de la ora 5 în care am pus și nițel ghimbir biruit de miere. Este puternic prin delicatețe, penetrează prin prospețime și definește prin profunzime. Miroase precum obiectele fostei iubite. Sau precum cămașa lui.
  • Serge Lutens – La couche du diable, patul diavolului, este un parfum acrișor, puternic, apropiat ca stil de Chergui sau de Ambre sultan, un parfum ce îți stimulează salivația, parcă ai mânca o tonă de vitamina C, alături de o ciocolată amăruie cu rom.
  • Serge Lutens – La dompteuse encagee, adică îmblânzitorul în cușcă, titlu care ne timite cu gândul cum că însuși îmblânzitorul a fost răpus de ”fiara” din sticluța de parfum, fiară care a încătușat stăpânul în cușcă. Miros puternic de tei, apoi liliac și iasomie, La dompteuse encagee este o emoție vibrantă în aer pe care o reimt atât gentlemanii pe eșarfa domnișoarelor încă necăsătorite, cât și femininele pe gulerul partenerilor lor. Stilul muzical adecvat acestui parfum este perioada romantică a muzicii simfonice sau poate cafe concertul.
  • Serge Lutens – La fille de Berlin. Fiica Berlinului este un parfum roșu, în care trandafirul este predominant, foarte persistent, acrișor, temperamental, fierbinte.
  • Serge Lutens – La religieuse, adaptat – călugărița, este un parfum mov, fin, curat, discret, limpede, ușor masculin, aroma pe care o simți în preajma unui diplomat sau a unei personalități. Este un cool jazz, un parfum care te iubește fără să îți facă declarații de dragoste, este o aromă de liliac și lavandă, pe o stradă pavată cu piatră cubică pe care a plouat iar la etajul doi se aude o trompetă sau un saxofon…
  • Serge Lutens – Le participe passe – tradus Participiul trecut, este un parfum paseist în care predomină mirosul de zahăr ars, caramel de cea mai bună calitate, prăjitura copilăriei – crema de zahăr ars ornată cu fulgi de cocos… este un solo excepțional de contrabas, este doar zahăr ars și zahăr ars!
  • Serge Lutens – Santal majuscule – un miros cald de lemn dulce, tomnatic, coniac, rom, intim, genital, lactic. Miros de frunze ușor ruginite, atmosferă elegiacă peste care un vibrafon împrăștie împăcare.
  • Serge Lutens – Vetiver oriental – un vetiver dulce, aparent cu miros de apă de colonie, însă este un parfum vernal, verde, optimist, cu o biologie schimbătoare, ușor colerică, în funcție de starea utilizatorului.